Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav și Muzeul Județean de Istorie Brașov vă invită la expoziția ”Zboruri Lăuntrice” între 2 și 26 octombrie, în terminalul de pasageri al aeroportului nostru. Vernisajul va avea loc pe 2 octombrie de la ora 17:00, în prezența artiștilor Mihai Glodeanu și Gheorghe Lișiță.
Vladimir Bulat, critic de artă, despre artiștii expozanți:
”Artist tînăr, ambițios, sagace, talentat, versatil, Mihai Glodeanu denotă și mult umor, or, în lumea noastră pragmatică, acerb tensionată, glacială, pictorul poate oricînd, la o concurență de orice rang, să spună „pot”! Ce-nseamnă asta, în esență?
Pe de o parte, este artistul admiră întreaga istorie a artelor și artiștii din toate timpurile, și tocmai pentru că aceștia au existat și sunt, el se poate instala mai temeinic și mai asimptotic în propriul discurs, părînd un imens castel care simte nevoia fiecărei piese din care este construit, anume de fiecare pietricică, cui, metopă, capitel și praf de var, de care depinde întregul și armonia. Rezistența întregului și atractivitatea.
De cealaltă, Mihai Glodeanu construiește vizual povești, nuvele și poezie, iar gramatica lui plastică îi permite să fie flexibil, imaginativ, dar și atent la vremurile în care trăim; de pildă, furtului Coifului de aur de la Coțofenești, dintr-un faimos muzeu olandez, artistul i-a dedicat o lucrare a sa: The Helmet’s Road [2025], care s-a și vîndut dintr-o licitație în același an, în care putem intui starea de fragilitate și vulnerabilitate a artei dintotdeauna, care poate încînta orcînd sufletele, inimile și ochii, dar poate deveni și o victimă a mercantilismului, devenit normă; acesta este un mic exemplu de meditație plastică pe cît discretă, pe atît de profundă și judicioasă, iar Glodeanu are în opera sa numeroase astfel de citate, sugestii și acroșuri analitice asupra timpului în care suntem cu toții contemporani. Un ochi ager le vede, și le descifrează, iar codul este la latitudinea oricărui privitor, chiar și a unuia cu mai puțină instrucție vizuală.”
”Fiecare pensulație a sa parcă se formează dintr-un decoct de soare și tristețe! Pasta de culoare strălucește și se mărește pe măsură ce o privești, rămînînd tainică și seducătoare; o boare de flori, iz de fîn cosit, o floarea aplecată peste chipul tău, doritor să priceapă; personaje care se furișează spre a rămîne, cu dorul lor de mișcare care e sprijinit între candoare și culori; Gheorghe Lisița pare creat de și din propriile sale vise, din universul său izbitor de neliniștit, îmbătat de un dinamism interior, spiralat și neîmblînzit; el cînd pictează, mai mereu, gesticulează vulcanic, amintind de erupția lui Eyjafjallajökull, care nu înseamnă, în islandeză, decît atît: insulă (Eyja), munte (Fjalla), ghețar (Jökull); contradicția constă în faptul că pictura îngheață orice mișcare apoi, după cea facerii propriu-zise, căci orice pală de lumină, zbor, dans, cîmp, linie a orizontului, devin statice, alunecă într-un soi de melancolie a atemporalității; Lisița pare mereu conștient de asta, de aceea simte, uneori, nevoia să se filmeze în procesul de creație, e un timp în care ai sentimentul că artistul uită de tot ce-l înconjoară, în care există doar pictura, inspirația și imaginația care o animă, musculatura care pune în mișcare acest efort și temei; acest happening îl prelungește, cîteodată, și în timpul expozițiilor sale, cînd se instalează acolo, în sălile în care expune, precum în atelierul său confortabil, și pictează, pictează, ca un super-erou, pentru care nu contează deloc duelul, adversarul, încăierarea în sine, ci procesul, lucrul, combustia interioară, căutarea formelor, alegerea nuanțelor, raporturile dintre tensiuni, iar suprafața plană devine finalmente cosmos, care se multiplică caleidoscopic în ochii fiecărui privitor.”
