Chestionar privind satisfacția pasagerilor

Proiectarea Terminalului AIBG s-a încheiat. Urmează aprobarea documentației în Comisia Tehnico-Economică a CJ Brașov și obținerea autorizației de construire

O nouă etapă parcursă cu succes în implementarea proiectului Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav! Reprezentanţii asocierii Bog\’Art – UTI au predat astăzi, Consiliului Judeţean Braşov reprezentat prin preşedintele Adrian-Ioan Veştea, Proiectul Tehnic pentru Terminalul de pasageri, după cum au promis în momentul semnării contractului. Urmează aprobarea documentației în cadrul Comisiei Tehnico-Economice a Consiliului Județean, după care dosarul pentru obținerea autorizației de construire va fi depus la Primăria Ghimbav, astfel încât șantierul să poată înceapă în cursul lunii martie 2020.  

Terminalul de pasageri proiectat are a doua cea mai mare suprafaţă construită din ţară, după cel de la Aeroportul Cluj-Napoca (fără a lua în considerare Aeroportul „Internaţional Henri Coandă”), după cum a preciyat în cadrul unei conferințe de presă Ionuț Ioniță, managerul de proiect de la Bog\’Art. Suprafaţa terminalului, de aproximativ 12.000 mp, va acomoda fluxuri de pasageri pentru zboruri interne, externe şi VIP.

Potrivit informaţiilor furnizate de Alexandru Anghel, coordonatorul proiectului AIBG, în cadrul terminalului proiectat au fost prevăzute spaţii pentru desfăşurarea conformă a activităţilor entităţilor responsabile din partea statului cu verificarea de securitate, frontieră şi control vamal. Fluxurile de securitate vor fi dotate cu echipamente de scanare de ultimă generaţie pentru controlul bagajelor şi al pasagerilor. Spaţiile comerciale prevăzute înainte şi după controlul de securitate vor asigura posibilitatea pasagerilor de a cumpăra suveniruri şi de a petrece în mod plăcut timpul în aeroport. La subsolul Terminalului pasageri va fi amplasat un sistem automat de sortare şi control al bagajelor cu cinci niveluri de securitate şi un adăpost de protecţie civilă pentru protejarea personalului şi a pasagerilor. Termenul de execuţie a terminalului de pasageri (construcţii şi instalaţii) este de 9 luni.

Start la întocmirea studiului de fezabilitate pentru Serviciile de Navigație Aeriană

Tot astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, şi reprezentantul firmei Teche Construct Solutions SRL semnează contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind asigurarea Serviciilor de Navigaţie Aeriană ANS la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav. Valoarea contractului este de 2.593.764,00 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 492.815,16 lei. Durata de realizare a contractului este de 6 luni.

Operatorul economic are doi subcontractanţi, Airport Gurus şi Cyrrus Projects, fiecare dintre aceştia urmând să subcontracteze 20% din întocmirea documentaţiilor tehnice pentru studiul de fezabilitate. Este vorba despre două firme de prestigiu în domeniul aeronautic: Airport Gurus are experienţă în proiecte similare realizate în Spania, Franţa şi Marea Britanie, iar Cyrrus Projects are certifcare de la Autoritatea Aeronautică engleză.

În cursul procedurii de licitaţie pentru selectarea firmei care să realizeze studiul de fezabilitate pentru Serviciile de Navigaţie Aeriană, CJ Brasov a beneficiat de ajutorul ROMATSA pentru analiza tehnică a documentaţiilor depuse în cadrul procedurii, suport asigurat în baza protocolului de colaborare semnat în luna martie a acestui an. Firma Teche Construct Solutions SRL (cu subcontractanţii Cirrus Aviation – Airport Gurus) a fost desemnată să asigure elaborarea studiului de fezabilitate pentru echipamentele ce vor fi necesare asigurării Serviciilor de Navigaţie Aeriană (ANS), acestea incluzând turnul de control (clasic/virtual), echipamentele de dirijare pentru pantă şi direcţie (ILS GP, ILS LLZ), comunicaţiile sol-aer, meteorologia, informarea aeronautică etc. În cadrul acestui proiect se va face şi design-ul spaţiului aerian controlat din zona de control a Aeroportului Braşov, precum şi un draft al procedurilor de aterizare/decolare, proceduri ce se vor folosi de toate echipamentele ce vor fi instalate în vederea asigurării Serviciilor de Navigaţie Aeriană.

Alexandru Anghel a menţionat că este pentru prima oară în Romania când se face design-ul complet al Serviciilor de Navigaţie Aeriană, ce cuprinde atât echipamentele necesare, cât şi design-ul spaţiului aerian controlat şi procedurile de zbor, iar în final, integrarea acestora pentru a avea un sistem funcţional.

Contract semnat pentru dirigenția de șantier la Terminal

Un alt contract semnat astăzi de preşedintele CJ Braşov este cel cu asocierea Venturo Investment SRL şi Ecoinstal Urban SRL pentru supervizarea lucrărilor și dirigenţia de șantier la obiectivul de investiţii „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav Etapa a III-a – Proiectare şi execuție lucrări de construcții și instalații obiectul terminal de pasageri”. Valoare contractului este de 954.430 lei fără TVA, la care se adaugă TVA de 181.341,70 lei.

„Încheiem anul 2019 în forţă, prin semnarea acestor contracte esenţiale în implementarea proiectului Aeroportului şi prin finalizarea şi predarea documentaţiei de proiectare pentru Terminalul de pasageri. În 2020 vom intra în linie dreaptă cu tot ce înseamnă realizarea Aeroportului, atât pe partea construcţii, infrastructură aeroportuară şi de navigaţie, cât şi pe partea de certificare şi operare. Proiectul nostru se bucură de sprijinul şi susţinerea Guvernului. Suntem optimişti că lucrările de îndiguire a Bârsei vor fi realizate anul viitor de Ministerul Mediului, prin Administraţia Naţională Apele Române. Astfel, suntem din ce înce mai aproape de îndeplinirea dezideratului nostru: finalizarea Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Sari la conținut